Various...

“Voi considera cultura un front pe care trebuie sa lupt pina la capat”. Si, din pacate, a ajuns la acel capat prea devreme.

Multi considera ca a fost un om de nimic, o sluga a regimului comunist. Sunt insa curios sa aflu daca vreunul dintre cei care il desconsidera a reusit sa lase ceva in urma.

In aceste zile insa, nu am auzit pe nimeni sa spuna lucruri urite despre el. Chiar si cei care il condamnau odinioara si-au schimbat brusc opinia si se afiseaza acum in admiratori ai poetului.

Am avut ocazia sa urmaresc filmul “Te salut generatie in blugi”. In acest timp, pe alte unele canale TV erau manele… O fi buna oare directia in care ne indreptam?

Pentru mine Paunescu ramine o amintire frumoasa, amintirea acelor seri in care, de multe ori la lumina lampii, ascultam la radio “Cenaclul”, rugindu-ma sa mai reziste bateriile pina la capatul spectacolului.

Cultura romana a ramas mai saraca si nu stiu cine vine din urma, cine-i inlocuieste pe astfel de oameni.

Odihneste-te in pace!

adrian paunescu – stefan hrusca – BIETI LAMPAGII

Cu ceva timp in urma, scriam despre o prietena ce era implicata in ajutorarea saracilor din Sudan. Operatiunea “Saci pentru saraci” a avut succes si exista oameni care acum sunt in viata poate datorita acestei formidabile initiative.

Am primit un document de la ea pe care il voi reda in intregime.

Dragi prieteni,

In speranta ca aceste randuri va gasesc bine si sanatosi, as dori sa ma tin de cuvant si sa impartasesc cu voi ce se mai intampla in proiectul Saci pentru saraci.

Datorita situatiei politice din Sudan si alegerilor prezidentiale care vor urma, se incerca o limitare atat a interventiei strainilor in tara, cat si a ajutoarelor care vin prin acestia. Motiv pentru care multe ajutoare umanitare sunt refuzate sau stau in port cu lunile, actele de primire si de introducere in tara intarziind sa se faca. Am aflat de acest lucru in urma cu cateva saptamani si am hotarat sa nu mai transportam granele din Romania, caci riscul de a nu ajunge la cei nevoiasi era prea mare, ci sa le cumparam din Sudan, de la arabii care au grane.

In urma cu 2 saptamani doi din oamenii cheie implicati in acest proiect, Alin Vrancila si Alin Gherman (“cei doi Alini” cum le spunem noi) au plecat in Sudan, pentru a demara achizitia si distributia de grane. Pana in acest moment s-a negociat pretul granelor si prin harul lui Dumnezeu am reusit sa cumparam sub pretul pietii, iar o parte au fost distribuite la familiile deja afectate de foamete. Insa procesul merge foarte anevois, datorita lipsei infrastructurii, datorita coruptiei, datorita intereselor politice din tara si nu in ultimul rand, datorita limitarii activitatilor strainilor in tara.

Dumnezeu a fost cu cei doi Alini si avem vesti bune. Insa mai este mult de facut si timpul trece repede. Totodata, caldura mare (sunt 26 C la ora 3 dimineata) si oboseala isi spun cuvantul si Alin Vrancila a fost foarte bolnav cateva zile. Acum este bine, insa boala este un risc pe care oamenii acestia si-l asuma. Ne rugam pentru ei sa ajunga cu bine acasa (pe data de 5 martie), insa avem nevoie de sprijinul vostru in rugaciuni. De aceea, daca biserica voastra a sprijinit acest proiect, va rog sa ii puneti pe acesti doi oameni in lista de rugaciuni a bisericii. Aduceti-i, va rog, inaintea lui Dumnezeu si rugati-va pentru:
– Sanatate si rezistenta la conditiile de acolo

– Usi deschise si oameni buni care sa faciliteze ajugerea granelor la cei care au nevoie

– Protectie pe drum (sunt controle armate la fiecare 20 km)

– Intelepciune atat in distributia acestor grane, cat si in comunicarea cu oamenii care vor fi ajutati

– Relatii bune cu bisericile din acele zone…caci vrem sa lucram impreuna cu credinciosii de acolo ca ajutorul sa nu fie doar pentru trup, ci si pentru suflet. Pana acum vestile sunt bune in acest sens.

Vrem sa va amintim ca lucram prin Ministerul Afacerilor Umanitare  din Sudan, prin Dr Haruun Ruun, ministrul crestin din Sudan si fundatia sotiei sale. Alin Vrancila si Gherman sunt insotiti in permanenta de oamenii lor si atat cat e omenesc posibil, sunt paziti. Insa pericolele sunt multe.

Multumim frumos pentru ajutorul dat in ultimele luni acestui proiect si acestor oameni. Va marturisesc ca abia astept sa se intoarca in tara oamenii nostri ca sa vad cum a lucrat Dumnezeu. Insa pana atunci mai sunt cateva saptamani in care ne rugam pentru ei.

Asa cum am promis, de indata ce avem mai multe stiri si poze si filmulete cu calatoria lor vi le vom trimite.

Totodata, deoarece granele sunt cumparate din Sudan si varful foametei se asteapta sa fie in aprilie-mai, am hotarat sa continuam proiectul Saci pentru Saraci pana cand va fi nevoie. O alta echipa va merge in luna aprlie in Sudan. In acest sens, daca doriti sa continuati sa sprijiniti acest proiect, datalii puteti gasi pe site-ul: www.sacipentrusaraci.com

Sa va binecuvinteze Domnul Isus inimile bune, casele, familiile si biserica. Sa ramana cu voi si cu noi pana ne vom auzi sau intalni din nou. Inca odata, multumiri si nu uitati de oamenii nostri.

Stand in lucrarea si in mana Lui cea buna,

Dana Galchis si restul echipei Miak Wadang Ministries

Romulus Pop

Cu exact o saptamina in urma am primit un telefon… vestile erau dintre cele mai triste. Tata ne parasise, era pe drumul spre o lume mai buna. Cel care a fost Pop Romulus a fost chemat in ceruri si, fara nici un preaviz, a plecat. Durerea resimtita atunci este greu de transpus in cuvinte.

Voiam sa fac o descriere a ceea ce a fost el ca om, dar cred ca mi-ar fi luat multe zile. Ar trebui sa povestesc aproape intreaga mea viata, sa descriu toate intimplarile minunate pe care le-am trait impreuna. Am cautat ceva care sa sintetizeze tot ce as fi vrut sa scriu. Si am gasit: a fost un OM BUN. Daca poti spune asta despre cineva, inseamna ca toate celelalte calitati nu i-au fost straine. Din pacate pentru noi, cei ramasi in urma, Dumnezeu cheama parca tot mai multi oameni buni le El.

Acestui om ii datorez enorm si, singurul regret pe care il incerc acum este ca au mai ramas atit de multe lucruri pe care as fi dorit sa i le spun. Voi gasi insa timp sa fac asta in clipele de aducere-aminte, cind gindurile mele se vor fi indreptat spre el.

Iti multumesc pentru tot.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lângă noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi părinti.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că si-asa au dus-o prost,
Si fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poti întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, si parcă ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiati-i pe părinti.

E pământul tot mai greu,
Despărtirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc si eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetita mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetita mea.

O buna prietena a participat anul trecut la o campanie umanitara in Sudan. Am avut si eu ocazia sa vad fotografiile facute acolo… Socante este prea putin spus. Este greu sa intelegi cum poate cineva trai in astfel de conditii.

In fotografia din stinga se poate vedea sursa de apa potabila (oare???) folosita de catre locuitori. Greu de crezut… Din pacate, astfel de situatii exista si sunt cit se poate de reale.

Cind vezi asa ceva (si asta mai ales pe viu), e greu sa ramii indiferent. Asa ca, prietena mai sus mentionata s-a apucat de treaba: a inceput sa adune ajutoare pentru acei oameni.  

Mai multe detalii gasiti aici.

Titlul nu e o nascocire personala. Este un citat. Autorul este un tinar care se referea la Tudor Gheorghe. Si avea multa dreptate. Suntem invadati de felurite ritmuri (mai mult sau mai putin orientale) care ne agreseaza pina si in cele mai retrase cotloane.

Am fost simbata seara (pentru a nu stiu cita oara) la un concert cu Tudor Gheorghe. Ca de obicei, sala a fost plina. A reusit sa ne incinte, din nou, cu minunatele sale aranjamente muzicale. Fiecare intilnire cu maestrul este de fapt o intilnire cu normalitatea. Uiti de ceea ce e in jurul tau, te lasi imbatat de muzica, de versuri, de vocea inegalabila a acestui om.

Stie sa te faca sa plingi, sa rizi, sa te dojeneasca si sa visezi. Nu il veti auzi la radio sau la televiziune. De ce? Pentru ca n-are target, nu face audienta. Si nici el nu si-ar dori acest lucru. Spectatorii pe care ii are  sunt suficienti pentru a fi multumit.

“De fiecare data cind il ascult – si asta se intimpla des – Tudor Gheorghe imi confirma banuiala ca poezia romanesca – populara si culta – poate misca muntii. (…) Problema mea, inhalind prin toti porii melodia fiintei sale, este cum sa-mi stapinesc o lacrima de dragoste, admiratie si mindrie ca poate exista acest fenomen…” (Marin Sorescu, 1988)

Nu prea mai am ce sa spun dupa aceste cuvinte ale lui Sorescu. Poate ar mai fi ceva… dupa spectacol trebuie sa iesi din nou afara. Si normalitatea pe care o simteai in sala dispare. Apare iar nebunia zilelor noastre, te lovesti iar de manele, trafic, politica si criza. Dar, daca ai acasa un cd cu Tudor Gheorghe, poate reusesti sa mai mentii putin gustul pe care ti l-a lasat spectacolul acestui inegalabil actor.

La revedere maestre! Asteptam cu nerabdare urmatorul spectacol!

1 iunie se apropie. Motiv pentru televiziuni sa prezinte – de cele mai multe ori panicard si lipsit de obiectivitate – situatia din orfelinatele Romaniei. Nu sunt deloc de acord cu astfel de modalitati de a infatisa publicului realitatea. Pe “sticla” vedem aproape in exclusivitate doar partea negativa a lucrurilor. Rareori faptele bune sunt considerate demne de a fi prezentate. Jurnalistic vorbind, acestea nu sunt stiri care sa faca audienta.

Trecind dincolo de felul in care sunt puse in lumina aceste institutii, un lucru este sigur: acolo exista copii singuri, abandonati, poate bolnavi, care tinjesc dupa un strop de iubire, o farima de bucurie sau o clipa de afectiune, indiferent cine le-ar oferi-o.  Oameni care sa se implice pentru a inveseli putin viata acestor copii exista peste tot. Unii o fac intr-un cadru organizat, altii individual, fara a-si dori ca gestul lor sa fie facut public in vreun fel.  

AJUTA SI TU! Cum poti si, eventual, cu ce suma poti. O hainuta, o jucarie, o donatie… Lucruri ce nu inseamna aproape nimic pentru tine, dar pentru ei pot insemna mult. 

P.S. Daca ai pierdut cumva oportunitatea zilei de 1 iunie, nu dispera. Incearca altadata. Copiii nu se vor supara.

In ultima vreme am constat ca numarul motocicletelor si al scuterelor creste. Nu e rau: consuma mai putin decit masinile (prin urmare nu polueaza atit de mult), nu ocupa mult loc, pot fi parcate cu usurinta.

Pacat insa ca printre cei normali (cu motociclete civilizate) exista si o specie ce nu ar trebui sa isi gaseasca locul pe sosele: spidistii – adica mindrii posesori de speed-ere. Pentru ei ar trebui amenajate niste rezervatii unde sa se desfasoare in voie, departe de orice zona locuita. Spun asta pentru un motiv destul de simplu: SUNT  UN PERICOL PUBLIC  si totodata o HAITA DE NESIMTITI.

De ce pericol public: pentru ei, viteza legala este doar o mentiune in codul rutier. E grozav sa mergi in localitate (sau in afara) cu 200 km/h. E grozav sa intri intr-o depasire atunci cind din fata vine o alta masina, ca doar ai loc printre ele. E grozav sa poti trece pe linga radare sau camerele de supraveghere fara sa iti pese, ca doar placuta de inmatriculare este inclinata intr-un unghi “mort” pentru astfel de dispozitive. E grozav sa nu iti pese de nimic si sa faci doar ce ti se nazare.

De ce nesimtiti: urmariti va rog stilul de conducere a unui astfel de individ – iar aici ma refer la cel de oras. Chiar daca intre doua semafoare sunt 300 m, plecarea de la primul semafor trebuie facuta la turatie maxima, pentru a atinge o viteza cit mai mare si a putea frina in fata celuilalt semafor. Consecinta unui astfel de comportament este zgomotul. Ajunge sa fie deranjant pentru toata lumea. La un moment dat, zgomotul facut de motocicleta acoperea in intensitate pe cel al ambulantei. Cei mai multi au tobe sport, interzis a fi utilizate pe sosele in majoritatea statelor civilizate. Poate ca si la noi sunt, dar politia (care oricum nu are nici o sansa sa ii prinda) habar n-are de asta.

De ce trebuie sa suportam astfel de oameni? Cine vrea viteza, sa mearga pe circuit. N-as vrea sa pateasca nimic din punct de vedere al integritatii corporale, dar un lucru tot le urez: CRAPA-V-AR MOTOARELE (nu-i frumos ce spun, dar nu m-am putut abtine 🙂 ).

P.S. Despre comportamentul soferilor relativ la motociclisti si biciclisti, intr-o elucubratie viitoare.

E oare posibil? Lacuste in aprilie? DA! Si se inmultesc pe zi ce trece (ca doar vine vara). Din pacate, e greu sa te lupti cu ele, sa le faci sa dispara. Lacustele din aceasta subspecie nu reactioneaza la insecticid si sunt ghidate de catre lacusta mama  numita MODA. Conducatoarea lor a suferit in timp niste mutatii drastice. Astfel, trendul impus de catre ea este din ce in ce mai monstruos. De multe ori ai impresia ca vezi in jurul tau secvente dintr-un film de groaza.

  Lacuste si lacusti, aparent normali, urmeaza un curent  de autouritire in numele modei. Si, de multe ori, reusesc sa aduca prostul gust la perfectiune. Iata cum, folosind un accesoriu nelalocul lui, ajungi sa devii cel putin ridicol.  Ochelarii au ajuns la performanta de a ocupa aproape 50% din suprafata disponibila.

 Abia astept sa treaca vara si sa vina zilele ploioase pentru a putea observa modul in care aceste lacuste au reusit sa se bronzeze. Numai cu un bronz pe masura poti pastra cu adevarat oribila forma a ochelarilor.

Exista persoane care poarta ochelari de soare (hopper style) si in locatii unde nu exista nici o farima de soare. Le-o fi jena de modul in care soarele a ramas intiparit pe fata lor? Parca tot bronzul stil “tractorist” e mai bun. Il poti ascunde mai usor.

A venit vara deja (voiam sa scriu primavara, dar se pare ca am sarit peste acest anotimp). Lasam la o parte hainele groase, cizmele, punem ochelarii de soare si iesim la promenada. Din pacate, impreuna cu soarele, pe strazile orasului isi face aparitia si prostul gust  vestimentar (ceva mai greu de observat in timpul iernii).

Daca faci o pauza pe una dintre bancile jumatatii de corso local, nu ai cum sa nu observi o serie de specimene cu aer de diva, care de care mai ciudate. Voi incerca o descriere a unor astfel de individe – cit mai putin subiectiva –  fara a avea insa pretentia ca am epuizat subiectul. Trebuie sa fiu tratat cu indulgenta, pentru ca sunt doar un simplu cetatean, amuzat (sau scirbit) de ceea ce vede si nu un critic de moda.

Se poarta mulat. Indiferent ce, dar sa fie mulat (blugi, tricouri, camasi). Un trend care ar putea sa te incinte (si chiar o face de multe ori), dar care adesea reuseste sa iti stirneasca repulsie.

Blugii mulati (si cu talie joasa): pentru a putea fi purtati cu succes este nevoie ca stapina lor sa aiba in dotare o conformatie adecvata. De multe ori nu este nevoie sa facem un exercitiu de imaginatie pentru a afla cum arata doi stilpi intr-o pereche de blugi. E nevoie doar sa ne uitam putin in jurul nostru. 

Echitatia este un sport deosebit. Daca insa ai practicat-o din copilarie, risti ca picioarele sa fi ramas usor deformate. Si in acest caz, blugii mulati cred ca ar tebui evitati. Exista suficiente alternative pentru a masca astfel de defecte.

Oribilitatea maxima apare atunci cind anumite persoane incearca sa isi puna in evidenta calitatile de salvamar. Si, nici mai mult nici mai putin, isi prezinta cu mindrie colaceii, revarsati abundent peste talia (minuscula) a blugilor. De multe ori aceasta imagine este intregita si de aparitia la suprafata a unor desuuri complet inestetice.  

Daca si tricoul sau camasa sunt mulate iti vine sa te intrebi cum de nu sunt date in judecata de catre Michelin – celebra companie producatoare de cauciucuri – pe motiv ca folosesc neautorizat o forma patentata de catre ei: cea a mascotei.

Un alt aspect ce mi-a atras atentia a fost tinuta. Daca porti pe unul dintre umeri o geanta, e urit sa te inclini in partea opusa. Daca nu stii cum sa faci altfel, mai bine o porti in mina, renunti la ea sau apelezi la una ceva mai putin incapatoare. Aceasta ar avea si avantajul ca vei gasi telefonul mobil mult mai usor.

Tocurile inalte ar trebui sa ajute la pastrarea unei tinute mai elegante. Pentru a reusi insa acest lucru,  trebuie si ceva exercitiu. Altfel, in timp ce mergeti, riscati sa dati senzatia privitorului ca nu puteti scapa de o anumita jena intr-o oarecare zona a corpului. 

Centaurii – creaturi fabuloase din mitologia greaca, cu trup de cal si bust omenesc. Erau fiinte neprietenoase, salbatice, violente,  cunoscuti a fi ostili oamanilor, mereu in conflict cu ei. Traiau in cirezi pe muntele Pelion in Thessaly, Grecia si erau considerati o pacoste de catre oameni.

Am inceput cu definitia centaurilor dintr-un motiv destul de inedit: am avut neplacuta surpriza de a descoperi descendenti (aproape) directi ai respectivelor creaturi. Si am constatat ca acestia incearca sa fie cit mai aproape de ancestrii lor. 

Ma plimbam intr-o seara prin parcul central, in zona fintinii arteziene, cunocuta si sub denumirea de Fintina cu Centauri.  Am constatat cu ingrijorare ca aceste fiinte mitice nu erau singure. Erau calarite de o specie de animale (cu un fizic asemanator omului, dar cu un comportament similar celui enuntat in definitie). Concluzia logica era  ca  respectivele animale nu puteau fi decit urmasii fiintelor invinse de Heracle si Tezeu.  

Stramosii sunt de obicei respectati de catre urmasi. Din pacate, cei din exemplul anterior nu erau strabatuti de astfel de sentimente. Din contra, ei se straduiau sa profaneze statuile cit mai mult. Pacat. Oricum erau destul de distruse. Din nou nu ia nimeni nici o masura.

Am reusit sa ma calmez si mi-am continuat plimbarea. Starea de calm nu a durat insa prea mult. Pe aleea centrala piriiau nestingheriti niste scuteristii…